De cele mai multe ori m-am simtit minuscula atunci cand am fost la munte, inconjurata de stanci imense de piatra. Si uneori imi e dor de sentimentul asta, de entimentul ca sunt cat o furnica intr-o jungla, si ca daca totul s-ar prabusi peste mine, strigatul meu nu s-ar auzi pe o raza mai mare de cativa metri.

Se pare ca mi-am iesit din mana cu scrisul pe blog, dar mi-am propus sa schimb asta (a cata oara o fi?). Mi-am propus sa si citesc mai mult, insa se pare ca evenimentele nu se potrivesc cu vointa mea: imi aduc aminte abia cand intru la metrou ca am uitat (iarasi!) sa imi iau o carte cu mine.

Se pare ca am inceput sa scriu despre ceva, si am continuat cu “de-ale mele”… Revin la scopul original al post-ului, sa va arat (in imagini – nu ale mele) ce inseamna sa te simti minuscul.

Pozele sunt de aici.