In sfarsit, ma apuc de scris pe blog! Dar numai cand nu e Vali acasa, ca ma intimideaza!

Si in sfarsit, am schiat si eu pe partii adevarate, in Austria, cu toata lumea care se respecta . Am fost in zona Mayrhofen, Zillertal.

Aceasta a fost prima mea iesire din tara la schi, si pot spune ca a fost superb.  Pana si drumul (interminabil) a fost frumos (cat timp nu am dormit) pentru ca am fost multi pasageri in “autobuz” (aka un Renault Trafic), si a fost ca o excursie cu clasa. Fiecare era defazat de la ceea ce faceau altii, si era o mare galagie pentru ca toti (in afara de soferul autobuzului, Vali) treceam prin stadiile mancat, jucat, dormit, insa nu toti in acelasi timp. Drumul a fost lung, mai ales prin Romania, insa imediat cum am iesit din tara, am simtit gustul dulce al autostrazii (la figurat) si am avut drum intins. Prima seara am dormit in Gyor, un orasel dragut si foarte curat, unde Cristina ne-a facut pofta de o supa de ceapa la Pizza Hut, insa pana la urma ne-am pus pofta-n cui, pentru ca pizzeria disparuse.

A doua zi am plecat spre destinatie cu forte proaspete, date de sandvisurile pe care le facusem pentru drum, si am ajuns acolo cu bine. Cazarea (spre deosebire de Gran Canaria – o sa va povestesc in curand) a fost fara repros. Totul era curat, exact ca in poze, si ce m-a incantat pe mine cel mai mult, desi nu am gatit, bucataria avea toate ustensilele necesare. Totusi, a fost putin cam frig, pentru ca incalzirea era prin pardoseala (am descoperit asta cand ni s-a topit ciocolata pe care o lasasem in bagaj) si cred ca temperatura optima la austrieci e putin mai mica decat la noi. Romanului ii place sa fie cald, sa scoata limba de caldura.

O data ajunsi acolo, am bombardat-o pe gazda noastra cu intrebari despre partii, schi bus, si telecabine/gondole. Ea ne tot spunea diverse, insa noi nu prea tineam minte denumirile locurilor, asa ca ne-am hotarat: in prima zi mergem la ghetar. Macar stim cum se numeste. Asta daca nu ii incurca nimeni numele, si il boteaza drept un “iceberg”. Pana la sfarsitul excursiei, am fost cu totii apti de a trece testul de limbaj: pronuntia cuvantului “Rastkogelbahn”.

Si am fost pe ghetar (aka Hintertux Gletscher) prima zi: am ajuns acolo cu schi bus-ul, care era gratis, si care avea un sofer roman foarte sociabil. Acolo am urcat cu gondola pana la Sommerbergalm, si de acolo… partii cat vezi cu ochii: rosii, albastre, negre, de toate! Atat mi-a trebuit sa vad, caci m-am trezit ca un copil lacom: vreau si acolo, vreau si acolo, dar vreau si acoloooooo!!! Si am primit ceea ce am vrut, si in plus, muschi incordati si durere de picioare cat sa ma culc de urgenta la ora 21:30.

Am avut si vreme frumoasa, dar am avut si o zi de ceata, cand abia vedeam la 10 metri distanta. Am si cazut, dar asa e iarna. De aceea proful de turism ne spunea cand mergeam la schi: fereste-te de a 3-a zi, cand te crezi zmeu, si esti foarte obosit. Am trecut cu vanatai peste a 3-a zi, si cu o oboseala incredibila abia am reusit sa cobor ultima partie, in plug. Picioarele deja nu ma mai ascultau. A 4-a zi am ascultat de sfaturile (insistente) ale lui Vali, si ii multumesc: mi-am schimbat claparii. Parca mi-au disparut niste pietre (imaginare) atarnate de picioare, si am reusit sa schiez fara dureri. Ba chiar am reusit sa prind si putina viteza, eu, care sunt inamicul nr. 1 al vitezei pe partie .

In ultima zi am ajuns la 3.250 metri, cea mai mare altitudine la care am urcat vreodata. Acolo, in varful ghetarului Hintertux, exista o platforma de unde puteai vedea Alpii in toate directiile. Muntii aia iti taie rasuflarea. Pur si simplu era plin de creste albe, totul culminand cu ghetarul pe care ne aflam. Si in care am si coborat.

De ceva timp, ghetarul este deschis pentru vizitare, dar atentie: ghidul, desi stie engleza, vorbeste numai in germana, pentru ca “in austria se vorbeste in germana” – aceasta a fost explicatia ei. E impresionant sa cobori pe scari si scarite intr-o pestera de gheata, in inima unui munte. Si noi mai eram si in clapari. Cand am iesit afara, am mers direct pe partii, spre bucuria celor ce aveau un mic sentiment de claustrofobie.

Sa va spun cate ceva si despre locul unde am fost: noi am stat intr-un mic satuc numit Vorderlanersbach (da, stiu, si acesta necesita exercitii de dictie). Si Vorderlanersbach asta se afla pe drumul catre ghetarul Hintertux. Drum care acolo se termina. E un drum special facut pentru accesul in zona ghetarului. Cazarea a fost la Ferienhof Schoene Aussicht *(in traducere: casa de vacanta “Priveliste Frumoasa”).

Cu mancarea ne-am descurcat foarte bine: au fost cateva fete harnice, carora le multumim cu totii, care s-au ocupat de cumparaturi si gatit, si in acest fel mancam cu totii impreuna dimineata si seara. La pranz, deja celebrele Goulaschsuppe si Apfelstrudel sau Germknodel erau intotdeauna in meniu. Am avut si o seara de rasfat culinar, cand am fost la un restaurant si am mancat coaste prajite. Eu nu mai mancasem inainte, insa am fost impresionata: si de gust, si de cantitatea de calorii pe care am consumat-o. A, si a mai fost un fel de mancare foarte apreciat de un grup restrans de oameni: supa de usturoi, pentru care am cerut si reteta de la bucatarie.

Acolo in Zillertal am fost sunt niste oameni de treaba, care si-au oferit ajutorul atunci cand cineva a avut nevoie, si care stiu sa schieze, nu gluma. Adevarul e ca atunci cand iti intra in sange pasiunea pentru schi, nu mai scapi de ea. Deja erau discutii despre cum sa facem sa mergem 2 saptamani la schi, in loc de una. Era sa uit: tot din cauza pasiunii asteia, intr-o seara am plecat ultimii de pe partie. Plecasem cu telecabina pe alt masiv, sa vedem si cum e acolo, am socotit noi ca am avea timp, insa pana ne-am strans cu totii pentru drumul de inapoiere, s-a facut tarziu. Ceata si faptul ca se intuneca serios afara au accentuat si mai tare sentimentul de anxietate, si teama ca vom ramane blocati acolo. Am reusit sa nu cadem niciunul (si prin niciunul, ma refer la mine, ca ma stiu mai impiedicata), si am ajuns cu bine la gondola. Dupa 5 minute de cand am ajuns jos, a sosit si alta parte a grupului nostru, si mai intarziata decat noi.

Am fost chiar si intr-un apres-ski, Hexenkessl se numea, unde era o concentratie de barbati in proportie de 90%, asa ca baietii nostri s-au tinut aproape de noi. Ne-am distrat acolo, desi muzica era putin cam “traditional austriaca”  pentru gustul nostru. DJ-ul ne-a dedicat chiar si o melodie romaneasca (nu mai stiu care) si ne-a zis ca data trecuta cand au fost romani acolo s-au distrat foarte tare. Si noi ne-am distrat foarte tare, cand Alexandra, cea mai mica schioare dintre noi, a sunat dintr-un clopot, si a fost nevoita sa aleaga intre a face ciste cu o bautura tuturor oamenilor din club, sau DJ-ului. Bineinteles ca a ales DJ-ul.

Pentru final, am pastrat o poza de grup. Sa mai mergem, zic!